A plecat domnul profesor Sergiu Mihail Tofan, discret, să se întâlnească cu cei care îl convinseseră, prin acţiunile şi operele lor, că suntem infinit mai mult decât ceea ce ne învaţă ştiinţa, mai precis evoluţionismul. Suntem persoane, înzestrate cu emoţii, cu raţiune, cu suflet! Suntem după chipul şi asemănarea Domnului, adică iubire! A plecat un OM discret şi modest. I-am citit declaraţia pe care a făcut-o când a părăsit Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi. În acei ani se realizase, la iniţiativa domniei sale, prima descărcare de sarcină arheologică înainte de începerea unor lucrări de construcţie în municipiul Galaţi, dar nu a făcut deloc caz de realizările sale. Îşi asuma mereu doar nerealizările.

Îmi este nespus de greu să spun despre domnia sa că a fost. O persoană atât de vie, de profundă, cu un profil moral rar întâlnit astăzi, pentru că o mare parte dintre noi părem programaţi să luptăm pentru supravieţuirea biologică, uitând că ne este de folos să ne cultivăm şi grădina interioară. Când pleacă cineva ne copleşesc lucrurile care conştientizăm, imediat, că ne vor lipsi căci sunt strâns legate de existenţa acelei persoane. Mie, îmi vor lipsi oazele în care să mă refugiez din tumultul şi risipa cotidiană pentru a mă plimba în linişte, în compania domniei Sale, prin lumea ideilor! Îmi va lipsi dialogul despre fiinţă, fiinţare, despre existenţă şi semnificaţiile ei, despre om, în toate dimensiunile lui, ontologică, gnoseologică, axiologică, morală, etică, juridică, estetică, religioasă. Îmi vor lipsi şansele de a privi şi din alte perspective istoria bizantină, studiată direct pe surse, precum şi sistemul maieutic de a mă apropia de adevăr. Îmi va lipsi până şi neliniştea metafizică a domniei Sale, de a controla propriile puncte de vedere, de a afla dacă are dreptate  sau se apropie de adevăr sau nu. Am pe birou două articole pe care mi le dăduse să le citesc şi ... să îi spun opinia mea! Mi le dăduse un profesor pentru care am tot respectul, ca să le verific, eu, care îi fusesem studentă şi ... Da, o să-mi lipsească şi generozitatea domniei sale de a vedea în ceilalţi ca şi Nichita Stănescu  - o emoţie copleşitoare.

Îmi va lipsi în egală măsură cel care nu uita să sune pentru a-mi ura La mulţi ani, sau pentru a împărtăşi bucuria scoaterii de la editură a unui nou volum sau de a fi achiziţionat o carte rară. Ultima dată când am vorbit era fericit pentru că fiica sa, Alexandra, urmează să se mărite. Se simţea implinit ca părinte şi mi-a cerut să nu îmi fixez nici o activitate în august ca să nu lipsesc de la un aşa eveniment de important. Era un părinte fericit!

Cât de greu ne este să acceptăm că persoane pe care le apreciem şi care umplu spiritual  dimensiunea noastră ontologică, au plecat în veşnicie. De ce e atât de greu? Nu e o despărţire definitivă, ne vom revedea cândva, dar ... acum, aici, în limita prezentului va fi greu fără domnia Sa!  

Fie ca cei pe care i-a călăuzit şi pentru care a fost nu doar Profesorul, ci şi model de viaţă trăită în deplină conştientizare a condiţiei noastre umane, să devină la rândul lor persoane responsabile, cetăţeni în cel mai curat sens. De aceea, nivelul nostru de aşteptare trebui să fie sus. Toată viaţa învăţăm! Şi toată viaţa noastră e plină de nenînţelesuri pentru care trebuie să facem efortul de a găsi răspunsuri! Viaţa nu e doar supravieţuire! Exclus! Nu are doar o singură dimensiune, cea materială. Suntem infinit mai mult decât materie! Suntem iubire pentru totdeauna! Vă mulţumim Domnule Profesor şi rămas bun, vă spun în numele colegilor de la facultatea la care, cu onoare, aţi fost profesor! Tot respectul! O să ne fie dor de dumneavoastră! Domnul să vă ierte şi să vă binecuvinteze acolo unde aţi plecat!

Conf.dr. Mihaela Denisia Liuşnea

Secretar Ştiinţific al Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie