Prima pagina >> Admitere 2010 >> IDD/IFR

Învățământ la distanță și fără frecvență

Învăţământul la Distanţă (I.D.) este definit ca un cumul de forme de instruire în care cursantul nu se află sub supravegherea continuă sau imediată a tutorilor, dar care beneficiază de acţiunile de planificare, orientare, îndrumare şi consiliere din partea unei instituţii de învăţământ superior. I.D. are o componenţă de instruire independentă şi autonomă realizată prin mijloace moderne de comunicare: materiale de studiu tipărite, tehnici audio şi video interactive, tele-cursuri, tehnologii de învăţare mediate de calculator sau reţele de calculatoare etc., care permit autoinstruirea şi autoevaluarea studenţilor. Absolvenţii ID au aceleaşi avantaje ca absolvenţii cursurilor de zi, deosebirea fiind doar în privinţa structurii anului universitar. Conţinutul cursurilor este acelaşi, se învaţă cu aceleasi manuale, cu aceiaşi profesori, în aceleaşi săli de curs şi laboratoare, doar contactul student-profesor fiind diferit ca durată.

Învăţământul cu frecvenţă redusă (I.F.R.) reprezintă o formă integrată de învăţământ, având caracteristici comune atât cu sistemul tradiţional, cât şi cu sistemul de învăţământ la distanţă; se adresează persoanelor care nu pot urma învîţământul de zi. IFR este o formă flexibilă de învăţământ care oferă studenţilor posibilitatea de a-şi administra propriul proces de învăţare în program comasat, în cadrul instituţiei de învăţământ organizatoare.

 
Str. Domnească, nr. 47, 800008 – Galaţi,ROMANIA
Tel: (+40) 336 13.01.08 Fax: (+40) 236 46.13.53
Copyright© 2009 Universitatea Dunarea de Jos - Galati. All rights reserved