Universitate cu "GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT" acordat de A.R.A.C.I.S. în 2008 şi 2013
 
Departamente
Viață studențească
Orașul Galați
Casa de cultura a studentilor
UGAL on web

Universitatea «Dunarea de Jos» din Galati îsi asuma misiunea de a pregati specialisti în diverse domenii economico-sociale, participând activ la sustinerea si transmiterea stiintei si culturii, contribuind la îmbogatirea patrimoniului local si national de cunoastere prin cercetare stiintifica.

Universitatea îsi asuma rolul de centru cultural si civic de formare si difuzare a valorilor culturale, stiintifice si sociale atât în zona în care activeaza cât si în întreaga tara.

Fiind cea mai mare si cea mai importanta institutie de învatamânt superior din sud - estul României (aproximativ 18.000 studenti, 15 facultati), Universitatea «Dunarea de Jos» din Galati se constituie un vârf de lance al progreselor tehnice, stiintifice, culturale sociale cu aplicabilitate imediata sau pe termen mediu si lung, menit sa contribuie în primul rând la progresul municipiului Galati.

În acest sens, Universitatea colaboreaza strâns cu mediul socio - economic oferindu-i specialistii de care are nevoie, consultanta, solutii tehnice la problemele curente.

Obiective strategice ale Universitatii «Dunarea de Jos» pe termen scurt si mediu.

1.Extensie structurala :

  • Cresterea cu 20% a numarului de programe de studiu oferite si dublarea numarului de studenti în urmatorii cinci ani;
  • Dezvoltarea Institutului International de Studii Europene;
  • Organizarea unor programe educationale prin forma de învatamânt continuu prin înfiintarea unor Centre de Fomare Continua în toate resedintele de judet învecinate;
  • Organizarea unor programe post-universitare trans-europene de tip Euro-Master;
  • Dezvoltarea învatamântului la distanta.

2.Dezvoltarea resurselor educationale :

  • Spatii de învatamânt-crestere cu 50%;
  • Echipamente educationale-înnoirea bazei materiale a activitatilor aplicative;
  • Resurse umane-continuarea atragerii specialistilor din mediul socio-economic în activitatile educationale din Universitate ;
  • Spatii de cazare.

3.Intarirea legaturilor cu mediul socio-economic local si european

În concret, aceste obiective strategice vor fi atinse prin urmatoarele actiuni:
Extinderea si crearea de noi profiluri de specializari menite sa acopere o gama cât mai larga de servicii, oferind absolventilor multiple posibilitati de angajare:

  • Dezvoltarea Facultatii de Nave în baza unei vechi traditii de specializare unica în tara si strâns legata de dezvoltarea orasului Galati ca port dunarean;

Participarea la forme avansate de cooperare internationala prin promovarea de proiecte internationale. Sunt în analiza 41 proiecte finantate intern sau extern, Universitatea având o vasta experienta, atât ca partener cât si în calitate de coordonator si contractor într-un impresionant numar de proiecte comunitare.

O consecinta imediata a acestui fapt este sporirea numarului de studenti straini care vin la Galati prin programul LLP ERASMUS, cererile de acest fel demonstrând interesul pe care acestia îl au pentru învatamântul superior galatean. Trebuie mentionate aici proiectele Leonardo în cadrul carora studenti spanioli, belgieni, francezi etc. deruleaza stagii de practica in institutii publice galatene.

Extinderea Învatamântului deschis si la distanta în orasele Tulcea si Focsani si initierea unor noi filiale în Buzau, Braila si Bârlad. Dezvoltarea noii interactiuni între Universitate si mediul economico-social prin crearea, în cadrul "Centrului de formare continua si transfer tehnologic", a unor noi programme destinate specializarii si perfectionarii cadrelor, a specialistilor din mediul socio economic si industrial al orasului. 

Dezvoltarea unui sistem de management universitar apt sa asigure managementul academic, autoevaluarea, prognoza pentru programul actual aflat în derulare, fezabilitatea pentru programul viitor aflat în pregatire, precum si functionarea sistemului institutionalizat de asigurare a calitatii.

Centrul european de excelenta în probleme de mediu a luat fiinta în 1999, ca Departament Inter-Mediu sprijinit financiar de catre guvernul Olandez (The Matra Programme RO/97/04). In 2001, în urma unei competitii riguroase organizate de Uniunea Europeana (the PHARE programme RO 9706.01.02), Departmentul Inter Mediu de la Universitatea "Dunarea de Jos" a fost clasificat ca "European Center of Excellence for the Environment" (ECEE), unicul de acest fel în tara.

 

 
Login
Cautare
cuvinte cheie
Introdu adresa de email pentru a primi un raport cu ultimele stiri din universitate
Prezentare Carte
Security, Safety and Continuity on Agrifood Chain



Autor: Silvius STANCIU
Pret: 31,00 £ RON
Ce resurse ati dori sa gasiti aici pe site?
Str. Domnească, nr. 47, 800008 – Galaţi,ROMANIA
Fax: (+40) 236 46.13.53
Copyright© 2009 Universitatea Dunarea de Jos - Galati. All rights reserved