Academician prof.dr. Eugen SEGAL - DOCTOR HONORIS CAUSA al UDJG
Senatul Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi va acorda titlul academic de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului academician prof. dr. Eugen Segal, de la Universitatea din Bucureşti. Ceremonia va avea loc joi, 10 mai 2012, în sala Senatului (sediul Rectorat, Str. Domnească nr 47, Galaţi), începând cu ora 9.00.
Cariera profesională a domnului academician prof.dr. Eugen Segal este bine cunoscută în ţară şi peste hotare, domnia sa fiind o personalitate de primă mărime a vieţii ştiinţifice. Domnul academician Eugen Segal a îndeplinit funcţii didactice şi de cercetare la Universitatea din Bucureşti în direcţiile: Cinetică chimică heterogenă izotermă şi neizotermă, Chemosorbţie şi cinetica reacţiilor catalitice heterogene, Cinetică formal şi a obţinut rezultate remarcabile în activitatea academică şi de cercetare ştiinţifică. A publicat 530 de articole ştiinţifice dintre care 213 în reviste din ţară şi 317 în reviste din străinătate, este autor a 12 brevete de invenţie şi a 10 cărţi şi manual în domeniile de interes precizate, a condus şi rezolvat programele pentru 50 de contracte de cercetare şi 6 granturi. Lucrările publicate de către domnul academician Eugen Segal au fost citate de peste 2220 de ori.
Pentru activitatea prodigioasă, domnul academician Eugen Segal a primit premii şi distincţii: Ordinul Naţional Steaua României în grad de cavaler, Premiul I al Ministerului Învăţământului pentru cercetare ştiinţifică, Premiul Gheorghe Spacu al Academiei Române, Diploma de Excelenţă a Universităţii din Bucureşti, Premiul OPERA OMNIA al CNCSIS pentru întreaga activitate ştiinţifică, Diploma de onoare şi Medalia Gheorghe Spacu ale Societăţii de Chimie din România, Profesor emerit al Universităţii din Bucureşti, diplome şi titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universităţi etc.
Domnul academician Eugen Segal a contribuit la implementarea în cadrul Facultăţii de Metalurgie, Ştiinţa materialelor şi Mediu a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi a cercetărilor în domeniul Nanotehnologiilor şi Nanomaterialelor Multifuncţionale.
Acordarea titlului academic de DOCTOR HONORIS CAUSA al UDJG domnului academician prof. dr. Eugen Segal este o recunoaştere a valorii ştiinţifice şi a contribuţiei domniei sale în dezvoltarea colaborării ştiinţifice şi de învăţământ cu Facultatea de Metalurgie, Ştiinţa materialelor şi Mediu a UDJG.
Curriculum Vitae