Universitate cu "GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT" acordat de A.R.A.C.I.S. în 2008 şi 2013
 
Departamente
Viață studențească
Orașul Galați
Casa de cultura a studentilor
UGAL on web

Anul nou chinezesc, sărbătorit la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi

Având în vedere parteneriatul pe care îl are cu Academia Centrală de Dramă din Beijing, comunitatea academică din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi pregăteşte o serie de evenimente culturale care să marcheze intrarea în noul an chinezesc. Acestea vor avea loc luni, 3 februarie, după următorul program:
  • ora 14.00 – Vernisarea expoziţiei de origami realizată de Gabriel Bercan, masterand la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor (holul din faţa sălii atelier A 201, Corp A, str. Gării/str. Carnabel).
  • ora 15.00 – Premiera spectacolului în limba chineză „E frumos ce-mi place mie!”, realizat de studenţii din anul I al Programului de Masterat de Teatru Muzical al Facultății de Arte din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, în colaborare cu Academia Centrală de Dramă din Beijing. Aşa după cum se ştie deja, programul de Masterat dedicat teatrului muzical este unic în România şi în sud-estul Europei. Întregul moment artistic este axat pe trei piese scurte ale marelui critic român George Călinescu, adaptate în scopul reprezentării scenice. Spectacolul durează aproximativ 70 de minute şi se va desfășura în sala atelier A 201, Corp A, str. Gării/str. Carnabel. La spectacol vor participa reprezentanţi ai conducerii Universităţii și ai Institutului Confucius din București.
  • ora 17.30 - Lansare de lampioane chinezești de pe platoul din fața sediului central al Universității „Dunărea de Jos” din Galați.



 
Login
Cautare
cuvinte cheie
Introdu adresa de email pentru a primi un raport cu ultimele stiri din universitate
Prezentare Carte
Security, Safety and Continuity on Agrifood Chain



Autor: Silvius STANCIU
Pret: 31,00 £ RON
Ce resurse ati dori sa gasiti aici pe site?
Str. Domnească, nr. 47, 800008 – Galaţi,ROMANIA
Fax: (+40) 236 46.13.53
Copyright© 2009 Universitatea Dunarea de Jos - Galati. All rights reserved