Universitate cu "GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT" acordat de A.R.A.C.I.S. în 2008 şi 2013
 
Departamente
Viață studențească
Orașul Galați
Casa de cultura a studentilor
UGAL on web

Campusul Ştiinţei – paradisul sculpturilor metalice!

     De câteva zile, privirile celor care intră sau ies din Facultatea de Mecanică sunt atrase de o sculptură metalică inedită: „Tocătorul de speranţe”! Un vechi ciocan de forjă, „dotat” în partea superioară cu un coş, în care au fost aruncate la întâmplare tot felul de obiecte electronice şi electrocasnice, iar în partea de jos cu mai multe roţi zimţate, unele mai mici, altele mai mari. Părintele spiritual al „Tocătorului de speranţe” este artistul gălăţean Eduard Costandache.

     De ce „Tocătorul de speranţe”? „Pentru că în ştiinţă, totul se reciclează! Unităţile electronice, indispensabile unora, devin până la urmă roţi dinţate, pe care le utilizăm tot în mecanică”, ne explică decanul facultăţii, Cătălin Fetecău. „Tocătorul de speranţe” este cea de-a doua lucrare artistică în metal care ajunge în Campusul Ştiinţei, prima fiind „Sistem” (realizată de un alt artist gălăţean - Relu Angheluţă).

     Acelaşi decan Cătălin Fetecău ne asigură că „Tocătorul de speranţe” nu va fi ultima lucrare din Campus. „Dorim să punem în valoare această curte interioară pentru a demonstra că ştiinţa şi arta au multe lucruri în comun. E o idee mai veche a noastră, care sper că va căpăta consistenţă în timp. Şase dintre cele şapte lucrări realizate la ultima Tabără de sculptură vor ajunge la noi, în Campusul Ştiinţei. Artiştii au fost chiar astăzi pe aici şi au făcut o simulare pentru a vedea unde le vom amplasa”, ne-a povestit Cătălin Fetecău.




 
Login
Cautare
cuvinte cheie
Introdu adresa de email pentru a primi un raport cu ultimele stiri din universitate
Prezentare Carte
Security, Safety and Continuity on Agrifood Chain



Autor: Silvius STANCIU
Pret: 31,00 £ RON
Ce resurse ati dori sa gasiti aici pe site?
Str. Domnească, nr. 47, 800008 – Galaţi,ROMANIA
Fax: (+40) 236 46.13.53
Copyright© 2009 Universitatea Dunarea de Jos - Galati. All rights reserved