CONCURSUL NAŢIONAL STUDENŢESC DE REZISTENŢA MATERIALELOR „C.C. TEODORESCU”
În perioada 12 - 14 Mai 2011, Departamentul Mecanică Aplicată al Facultăţii de Mecanică din Universitatea „Dunărea de Jos" Galaţi organizează cea de-a XXX-a Ediţie a Concursului Naţional Studenţesc de Rezistenţa Materialelor "C.C. Teodorescu" - faza naţională. Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a mai organizat ediţia din anul 1987 a acestui concurs.
Cu acest prilej vor participa 82 studenţi însoţiţi de 20 cadre didactice, de la universităţile tehnice din principalele centre universitare din ţară: Universitatea "Politehnica" din Bucureşti, Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti, Academia Tehnică Militară din Bucureşti, Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea "Transilvania" din Braşov, Universitatea "Petrol-Gaze" din Ploieşti, Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Universitatea din Piteşti, Universitatea "Ovidius" din Constanţa, Universitatea din Petroşani.
Concursul se desfăşoară pe trei secţiuni: mecanic, construcţii şi nemecanic (studenţi care studiază aceste discipline de la facultăţi cu alt profil decât cel mecanic sau construcţii), la fiecare dintre secţiuni, fiecare universitate participând cu un număr de trei studenţi.
Detaliile privind concursul (programul, tematica, etc.) sunt prezentate pe site-ul Facultaţii de Mecanică: secţiunea Concurs naţional; www.mec.ugal.ro