|
|
Departamente
|
|
|
|
Viață studențească
|
|
Orașul Galați
|
|
Casa de cultura a studentilor
|
|
UGAL on web
|
|
|
|
Conferința de închidere a proiectului PERFORM
Consorțiul format din: Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, ȋn calitate de beneficiar și Universitatea Politehnica din Bucureşti, Universitatea din Piteşti, Universitatea „Ovidius” din Constanţa şi Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, ȋn calitate de parteneri, implementează, ȋn perioada 8 aprilie 2014–15 decembrie 2015, proiectul de tip strategic “Performanță sustenabilă ȋn cercetarea doctorală și post doctorală” - PERFORM, ID: 138963, Axa Prioritară 1 „Educația și formarea în sprijinul creșterii economice și dezvoltării societății bazate pe cunoaștere”, Domeniul Major de Intervenție 1.5 „Programe doctorale și post-doctorale în sprijinul cercetării”, Proiecte Strategice nr.159, „Sprijin pentru doctoranzi și cercetători postdoctorat”.
Obiectivul general al proiectului: Dezvoltarea capitalului uman cu ȋnaltă calificare la nivel doctoral şi postdoctoral prin asigurarea susţinerii financiare şi de formare a abilităților şi competenţelor necesare pe o piaţă modernă a muncii ȋn care ştiinţa şi tehnologia au o contribuţie sporită la dezvoltarea societăţii; grupul ţintă al proiectului va contribui la dezvoltarea competitivităţii economice şi sociale a României şi a Uniunii Europene. Abordarea transregională şi transnaţională a cercetării ştiinţifice la nivel doctoral şi postdoctoral ȋn condiţiile asigurării mijloacelor şi instrumentelor pentru dezvoltarea carierei profesionale a grupului ţintă.
Grupul țintă al proiectului:
Prevăzut:
- 76 de doctoranzi
- 40 de cercetători la nivel postdoctoral
Realizat:
- 78 de doctoranzi
- 40 de cercetători la nivel postdoctoral
Grupul țintă a beneficiat pe parcursul derulării proiectului de burse ȋn cuantum maxim de: 1800 RON / lună (bursă doctorală internă), 4200 RON / lună (bursă doctorală externă), 3700 RON / lună (bursă postdoctorală).
Proiectul a avut drept scop:
-
susținerea financiară a activității de cercetare doctorală și postdoctorală prin implicarea activă a grupului țintă ȋn activități inovatoare ȋn care să se cultive creativitatea și competența științifică și tehnologică;
-
diversificarea formelor de pregătire pentru doctoranzi și cercetători prin module multidisciplinare și metodologice, ce nu se regăsesc ȋn programele de bază, susținute de experți pe termen scurt;
-
dezvoltarea competențelor de management ale cercetătorilor postdoctorali din grupul țintă prin includerea acestora ȋn echipele care asigură tutoratul doctoranzilor și prin seminarii de management al cercetării;
-
crearea și dezvoltarea de rețele și parteneriate, acțiuni de cooperare cu structuri de cercetare și instituții reprezentative din mediul economico-social, organizarea de schimburi de experiență și bune practici pentru o bună orientare pe piața muncii a grupului țintă;
-
organizarea de: workshopuri de prezentare a rezultatelor științifice ȋn diferite stadii ale proiectului, module de formare privind egalitatea de gen, egalitatea de șanse, nediscriminarea, respectarea diversității, dezvoltarea durabilă și protecția mediului;
-
activități inovatoare, interregionale, destinate susținerii caracterului interdisciplinar ȋn programele de formare / cercetare doctorale, cu participarea tinerilor cercetători implicați ȋn parteneriate internaționale, spin-off, consultanță.
Conferinţa de ȋncheiere a proiectului va avea loc în data de 10 decembrie 2015, la ora 11.00, ȋn sala Panoramic a hotelului Galaţi Centrum.
Contact: Prof. dr. ing. Lucian P. Georgescu, manager proiect, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, e-mail: lucian.georgescu@ugal.ro.
|
|
Login
Cautare
Introdu adresa de email pentru a primi un raport cu ultimele stiri din universitate
Prezentare Carte
Ce resurse ati dori sa gasiti aici pe site?
|