Conferinţă internaţională la Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice
Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din cadrul Universităţii ,,Dunărea de Jos" din Galaţi organizează, în perioada 29-30 aprilie 2011, Conferinţa internaţională CERCETARE, EDUCAŢIE ŞI PROGRES ÎN MILENIUL III, în parteneriat cu alte trei universităţi din Italia, Polonia şi Republica Moldova. Manifestarea va reuni profesori renumiţi şi specialişti în domeniu din Italia, Franţa, Danemarca, Grecia, Albania, Cehia, Polonia, Republica Moldova şi România. Conferinta se va desfăşura pe două secţiuni, drept & administraţie publică şi studii regionale. Au fost înscrise peste 70 de lucrări ce vor fi susţinute în plen.
În cadrul lucrărilor Conferinţei internaţionale CERCETARE, EDUCAŢIE ŞI PROGRES ÎN MILENIUL III, Senatul Universităţii ,,Dunărea de Jos" din Galaţi va acorda titlul academic de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului profesor universitar dr. George Antoniu de la Academia Română, directorul ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice, pentru contribuţia în domeniul dreptului penal şi pentru dezvoltarea colaborării ştiinţifice şi de învăţământ cu Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice a UDJG.
Festivitatea de acordare a titlului academic de DOCTOR HONORIS CAUSA al Universităţii ,,Dunărea de Jos" din Galaţi domnului profesor universitar dr. George Antoniu de la Academia Română va avea loc în ziua de 29 aprilie, orele 12.00, în sala Auditorium, de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Galaţi.
Totodată, în ziua de 30 aprilie 2011 la orele 09.30, la sediul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice din Str. Domnească nr. 111, va fi dezvelit, in memoriam, bustul profesorului universitar dr. Vintilă Dongoroz, întemeietor de şcoală, distins şi remarcabil profesor de drept penal.