Universitatea Dunarea de jos Galati

Cristian Ciocan către studenții gălățeni: „Dedicați-vă sportului și mai lăsați tabletele!”

Licențiat în Educație fizică și sportivă, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în 2014, Cristian Ciocan (28 de ani) este unul dintre cei mai temuți boxeri de categorie grea din lume. Adversarii îl știu de Hammer, sau Ciocanul care nu iartă.

În prezent studiază Educație fizică școlară și management sportiv - anul II, Master, la Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității „Dunărea de Jos” din Galați.

La 14 ani a început să practice sportul de performanță, devenind, după doar trei luni, vicecampion național la box. În 2005 a fost medaliat cu bronz la Campionatul european de juniori de la Roma. În 2006, a câștigat titlul de campion mondial la juniori, în Maroc, iar în 2007 a obținut bronzul la Campionatul european comunitar de seniori de la Dublin.

Din 2008 boxează în Germania, la Universum Box Promotion - Hamburg, dar reprezintă România.

Cuvintele unui campion

„Majoritatea oamenilor, înainte să vorbească cu mine, când aud de mine au o reținere, o teamă. Poate consideră că majoritatea boxerilor nu au prea multă școală și se așteaptă să fiu un tip agresiv. Eu am căutat să-mi continui și studiile, să-mi urmez și pasiunea pentru box. După ce ajung să discute cu mine, li se spulberă prejudecățile și își schimbă la 180 de grade părerea. Eu ăsta sunt și, atât timp cât pot studia, voi continua să învăț. Sunt conștient că școala te modelează în cel mai frumos și bun mod cu putință”, afirmă Cristian Ciocan.

Pentru pugilistul gălățean, anul 2006 a însemnat un moment de cotitură, ce i-a marcat evoluția: „Cred că nu poți trăi ceva mai frumos decât să câștigi un titlu de campion mondial. Pentru mine a fost o experiență foarte frumoasă, nu am cum să o uit. Sportul de performanță cere multe sacrificii, fără ele nimeni nu poate ajunge departe. Totul a fost o joacă la început, antrenorii mi-au descoperit talentul și, treptat, m-au ajutat să ajung unde sunt. Tuturor profesorilor mei le sunt recunoscător”, afirmă Cristian Ciocan.

„Ne bucurăm că putem fi exemple pentru cei din jur”

S-a născut la Pechea și va fi, totdeauna, legat sufletește de acele locuri: „Locurile natale nu avem cum să le uităm niciodată. Acolo am familia, acolo este o parte din sufletul meu. Mă antrenez în Germania, dar mă bucur că pot face cinste țării mele”, recunoaște pugilistul.
„Câteodată nu e deloc ușor, lumea așteaptă să câștigi tot timpul, dar sunt momente în viață, nu numai în sport, când nu poți doar să câștigi. Ne batem cu cei mai buni. Știți cum e, e greu să ajungi în vârf, dar e și mai greu să te menții. Visul meu cel mai mare este să ajung cel mai bun în box. Nu e simplu, sportul de performanță implică eforturi foarte mari, noi, sportivii de performanță încercăm să facem cinste țării, oamenii să se mândrească cu noi și ne bucurăm că putem fi exemple bune pentru cei din jur. În ceea ce mă privește, eu întotdeauna mi-am făcut antrenamentele în plin, nu am nimic să-mi reproșez și, cu siguranță, voi ajunge cel mai bun”.

„În ring trebuie să fiu tare”

„În ring, în momentele decisive, sunt conștient că trebuie să fiu tare pentru toți, pentru țara mea, pentru familie și pentru mine. Reușesc acest lucru lucrând foarte mult pe partea psihologică. M-am obișnuit, știți cum e, ce nu te doboară te face mai puternic. Experiențele pe care le avem cu oamenii pe care-i întâlnim își spun cuvântul. Făcând sport de performanță întâlnești oameni tari, oameni de calitate. Lucrând cu ei, am ce învăța. Tot timpul avem de învățat, de la oricine”, afirmă Hammer.
„Cei șapte ani de acasă sunt cei mai importanți, sunt fundația oricărui om. Și dacă nu ai o fundație stabilă, nu cred că poți ajunge cineva. Mama m-a învățat să fiu cinstit, să muncesc, să-mi fac treaba cât mai bine și să am bun simț. Când eram mic mai luam bătaie de la mama când nu salutam pe stradă. Poate că atunci nu înțelegeam exact, dar acum știu cât de important e să respecți oamenii”, spune pugilistul.

„Ar trebui să lăsăm deoparte ura”

„Comunicarea între oameni e cea mai importantă. Trăind în societate, ar trebui să mai lăsăm deoparte ura, ura asta ne omoară. Le spun și prietenilor mei, ar trebui să iertăm mai mult, viața e scurtă și nu are rost să ne dușmănim. Stai certat cu cineva pentru ce? Pentru nimic. Greșeala e omenească, important e să comunicăm. Mulți greșesc și rămân cu o ranchiună nejustificată și nu mai comunică mai departe. Dacă sunt două caractere identice, nici unul nu lasă de la el. Cred că ar trebui să învățăm să mai lăsăm de la noi și să mergem mai departe. Viața e scurtă, trebuie să profităm de ea”.

„Tinerii ar trebui să aibă legătură mai multă cu sportul. Să meargă în sălile de sport, să se dedice sportului, să mai lase tabletele. Eu nu sunt adeptul internetului. Internetul e bun doar pentru a culege informații. Timpul care ne-a rămas e din ce în ce mai puțin și e păcat să-l risipim. Tinerii să lase țigările, drogurile și facă sport. O alergare înseamnă foarte mult pentru corpul uman. În ziua de azi este greu să mai aduci un copil în sala de sport. Părinții greșesc în momentul în care, ca să scape de ei, le dau copiilor tablete și îi lasă să stea foarte mult pe internet. E ok să culegi informații, devii mai inteligent, dar mi se pare exagerat să stai câteva ore în fața unui calculator. Poți sta o oră, să-ți iei informații, iar apoi să faci orice altceva, în aer liber. Dar cinci ore la calculator e mult”.

„Pe fiul meu îl voi ține aproape de sport”

„Luna viitoare voi deveni tată. Voi încerca să îi dedic fiului meu cât mai mult timp. Eu provin dintr-o familie de la țară, suntem patru frați, mama nu a fost niciodată de acord să fac box. Cu timpul a înțeles pasiunea mea, dar cred că dacă i-aș zice că renunț la box s-ar naște a doua oară. Nu cred că va avea copilul meu copilăria pe care am avut-o eu, însă voi încerca să îl țin cât mai aproape de sport. Făcând sport am convingerea că nu suntem doar sănătoși, sportul ne și educă”.

„Cele mai importante lucruri, pentru mine, sunt familia și sportul: familia pentru că îmi este tot timpul alături și știu că nu mă va părăsi niciodată. Iar sportul, pentru că este pasiunea mea. Pe zi ce trece, înaintând în carieră, tot timpul întâlnesc oameni noi, dar totdeauna am încercat să fiu cu picioarele pe pământ și să-mi fac bine treaba bine mai departe, să-i apreciez și să le fiu recunoscător celor ce m-au ajutat și celor ce îmi sunt alături. Încerc să nu le înșel așteptările și să nu-i dezamăgesc”, conchide Cristian Ciocan, campionul mondial – „made in Galați”.