În cadrul proiectului POSDRU ID 62689 „Formarea personalului universitar şi a studenţilor în utilizarea instrumentelor informatice moderne în domeniul managementului universitar" va fi organizat un program de formare gratuit pentru studenţii din Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi. Tematica acoperită de programul de formare include două componente:
- - SISTEM INFORMATIC DE MANAGEMENT AL ŞCOLARITĂŢII;
- - SISTEM DE GESTIUNE ECONOMICĂ - SAP.
Cursurile se vor desfăşura atât în maniera tradiţională, cât şi prin utilizarea unei platforme e‑learning, în trei serii a câte 5 luni/serie. Fiecare student va parcurge una dintre cele trei serii de derulare a cursurilor, cu un număr total de 96 de ore. La absolvirea cursurilor studenţii vor primi un atestat certificat de CNFPA (Consiliul Naţional de Formare Profesională a Adulţilor).
Înscrierile au loc în perioada 13 - 20 februarie 2012 şi se pot face la adresa: fpus_62689@yahoo.com.
Pentru a fi consideraţi eligibili în vederea participării în cadrul proiectului, studenţii trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii:
- - să aibă calitatea de student la momentul începerii cursurilor de formare şi să păstreze această calitate până la finalizarea ciclului de formare;
- - să urmeze cursurile facultăţilor din cadrul universităţilor partenere în proiect;
- - să aibă o situaţie şcolară bună (media peste 6, cu cel puţin 50% din creditele ultimei sesiuni acumulate).
Beneficiile studenţilor din grupul ţintă sunt:
- - Acces la un curs gratuit de formare în domeniul managementului universitar;
- - Acces la un curs gratuit de SAP ERP, sistem ce ocupă locul 1 în lume în topul aplicaţiilor software pentru gestiunea companiilor, cursuri similare fiind, în general, disponibile pentru sume semnificative.
- - Materialele didactice sunt realizate de o echipa de consultanţi SAP şi Gestiune Şcolaritate, dintr-o perspectivă diferită, a expertului care implementează sistemul în companii sau instituţii de învăţământ superior.
- - Asimilarea de cunoştinţe ce vor ajuta studenţii să facă faţă unui interviu pentru o paleta diversă de job-uri;
- - Pregatirea studenţilor pentru piaţa muncii prin oferirea accesului acestora la cunoştinţe disponibile dupa ani de experienţă în domeniu şi a unei imagini obiective asupra a ceea ce presupune activarea în acest domeniu specializat.
Dupa finalizarea acestui curs, studenţii din grupul ţintă vor fi capabili să:
- - Înţeleagă procesele de lucru specifice managementului universitar;
- - Să cunoască metodologia de implementare ASAP a unui sistem de tip ERP3;
- - Să cunoască etapele unui plan de proiect de implementare a unui sistem de tip ERP.
- - Să cunoască principalele module ale sistemului SAP ERP: structura organizatorică, date de bază, procese de lucru, rapoarte, specifice fiecărui modul, şi modul cum se configurează aceste date în sistem;
- - Să cunoască modul în care sistemul SAP ERP rezolvă procesele economico-financiare ale unei universităţii (precum şi ale unei companii private)
- - Să cunoască un sistem modern de gestiune a şcolarităţii şi procesele de lucru specifice acestui sistem
- - Utilizarea unui sistem de tip e-learning inovator
- - Schimb de bune practici cu studenţii din universităţile partenere.
Rezultatele concrete pentru studenţi în urma parcurgerii etapei de formare profesională nu înseamnă doar însuşirea cunoştinţelor destinate utilizării de produse informatice moderne (aplicaţia SAP ERP), ci şi o familiarizare/cunoaştere a proceselor, elementelor, interacţiunilor şi flxurilor informaţionale dintr-o universitate, aspect care creează premise suplimentare pentru accesul mai facil la piaţa muncii, inclusiv în sfera educaţiei.
Pentru detalii suplimentare, puteţi accesa adresa: www.fpus.ugal.ro.
Persoana de contact: Barbu Marian, E-mail: fpus_62689@yahoo.com