Forme ale opoziţiei culturale şi reprezentări identitare în Europa totalitarismelor
Centrul de cercetare Comunicare interculturală şi literatură al Facultăţii de Litere, în colaborare cu Centrul de Cercetări de Istorie şi Teorie Literară al Academiei Române – Institutul „George Călinescu” şi Biblioteca Judeţeană „V. A. Urechia”, organizează în zilele de 26 şi 27 iunie, colocviul internaţional cu tema Forme ale opoziţiei culturale şi reprezentări identitare în Europa totalitarismelor, subordonată unei axe prioritare a programului HORIZON 2020: Reflective Societies: Cultural Heritage and European Identities – Cultural opposition in the former socialist countries.
Sunteţi invitaţi la deschidere vineri, în sala AS 111 din Campusul Ştiinţei, începând cu orele 14.30. Ne bucuram de prezenţa Profesorului emerit dr. Dr. H.C. Henning Krauss, de la Universitatea din Augsburg, Facultatea de Filologie-Istorie, a Prof. emerit dr. Hans Peter Lund, de la Universitatea din Copenhaga, Facultatea de Ştiinţe Umaniste dar şi a altor personalităţi invitate de la universităţile din Toulouse, Lyon, Bucureşti, Iaşi, Târgu Mureş Suceava, Timişoara şi Bacău.
Colocviul are drept obiective fundamentale identificarea diferitelor forme de opoziţie culturală specifice contextelor totalitare, compararea manifestărilor ilustrative reperabile îndeosebi în Europa Centrală şi de Est, precum şi analiza implicaţiilor identitare ale acestor fenomene – investigate din perspectivă socio-culturală, mentalitară, psiho-pedagogică etc. – cu urmărirea efectelor lor în contextul posttotalitar, al integrării europene şi al globalizării.
Evenimentul va fi precedat de ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii „Dunărea de Jos” profesorului emerit dr. Dr. h. c. Henning KRAUSS, ceremonie care se va desfăşura de la ora 10.00, vineri, în Sala Senatului.