Holul Universității se umple cu inventatori
Începând de astăzi, 8 octombrie, și până vineri 10 octombrie, holul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi va găzdui prima ediţie a Salonului „UGAL INVENT”. Și-au anunțat prezența 120 de inventatori, veniți din instituții de învățământ superior din toată țara și din Republica Moldova, institute de cercetare, societăți comerciale, asociații profesionale, instituții guvernamemntale sau neguvernamentale. Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va fi prezentă cu 13 brevete, 10 propuneri de brevete şi 37 de lucrări ştiinţifice.
Faţă de saloanele tradiţionale, manifestarea UGAL INVENT are şi o componentă de instruire, în sensul că vor exista prezentări pe teme legate de proprietatea intelectuală, proprietatea industrială, de transferul tehnologic, instrumente de lucru pentru IMM-uri.
Premierea invențiilor va avea loc vineri, 10 octombrie, în cadrul unei ceremonii la care este aşteptat să participe şi domnul Florin Jianu, ministru delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism.