Începe Conferința Științifică a Școlilor Doctorale
În perioada 16-17 mai 2013 se va desfășura Conferința Științifică a Școlilor Doctorale din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (CSSD-UDJG 2013). Lucrările conferinței se vor desfășura în cadrul următoarelor secțiuni, aferente domeniilor în care se desfășoară activitatea de doctorat în UDJG:
- Inginerie mecanică, inginerie industrială și inginerie electrică;
- Ingineria produselor alimentare, biotehnologii, acvacultură și pescuit;
- Materiale funcționale, nanotehnologii, științe aplicate și mediu;
- Filologie și Istorie;
- Științe economice.
Lucrările a două dintre secțiunile menționate mai sus se vor desfășura în comun cu alte evenimente științifice din universitate dedicate tinerilor cercetători. Secțiunea de Inginerie mecanică, inginerie industrială și inginerie electrică se va desfășura în corelare cu a V-a ediţie a Sesiunii naţionale de comunicări ştiinţifice studenţeşti „Anghel Saligny", organizată de Facultatea de Mecanică din Galați. Secțiunea de Materiale funcționale și nanotehnologii se va desfășura în corelare cu simpozionul „UGALnano3”, organizat de Centrul de nanostructuri și materiale funcționale (CNMF) de la Facultatea de Ingineria Materialelor și Mediu din Galați.
În cadrul conferinței se vor organiza activități comune de interes general pentru toți participanții, pentru diverse domenii de cercetare: conferințe plenare invitate, workshop-uri, sesiune de postere și expoziții, evenimente de socializare.
Vezi aici programul complet al Conferinței