Universitate cu "GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT" acordat de A.R.A.C.I.S. în 2008 şi 2013
 
Departamente
Viață studențească
Orașul Galați
Casa de cultura a studentilor
UGAL on web

Marele economist Anghel Rugină va fi evocat la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor

În data de 24 mai 2013, Facultatea de Economie  şi Administrarea Afacerilor a fost  gazda manifestării  ştiinţifice dedicată vieţii  şi operei marelui economist Anghel Rugină, personalitate marcantă a  ştiinţei economice.

Născut pe 24 mai 1913 în satul Vizureşti, judeţul Galaţi, Anghel Rugină a fost o personalitate de marcă a lumii  ştiinţifice internaţionale, membru de elită a lumii  academice americane, mare cercetător  şi teoretician în domeniile finanţe, monedă  şi  credit, dar  şi un practician activ, permanent implicat în soluţionarea problemelor financiar-economice ale spaţiului american şi mondial.

Evenimentul ce a marcat 100 de ani de la naşterea lui Anghel Rugină a fost prilejul reunirii a numeroase  personalităţi ale vieţii academice din România, profesori, cercetători şi oameni de cultură  care au avut privilegiul de a-l cunoaşte pe distinsul om Anghel Rugina, fie personal, fie prin opera sa.

Facultatea de Economie  şi Administrarea Afacerilor a fost onorată de mesajul de salut al excelenţei sale Mugur ISĂRESCU, Guvernatorul Băncii Naţionale a României care şi-a exprimat şi cu această ocazie aprecierea faţă de personalitatea marelui economist.

De asemenea, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor a primit mesaje de la reprezentanţi ai universităţilor din ţară: Prof.univ.dr.ec. Costică Popescu – Academia de Studii Economice Bucureşti, Prof.univ.dr.ec. Mihai KORKA – Academia de Studii Economice Bucureşti.
De la Northeastern University Boston, SUA, universitate la care Anghel Rugină a profesat mai bine de 25 de ani, am primit mărturiile colaborării cu distinsul  profesor şi aprecierile deosebite  pentru întreaga activitate din partea profesorilor Daniel McCarthy şi Wesley Marple.

Masa rotundă cu tema „Anghel Rugină – o viaţă dedicată ştiinţei economice” a fost prilejul unor  dezbateri  susţinute de prestigioşi profesori care care l-au cunoscut pe marele economist: prof.univ.dr Gheorghe LUŢAC, Universitatea A.I.Cuza Iaşi; prof.univ.dr Horia CRISTEA, Universitatea de Vest Timişoara,  conf.univ. dr Cosmin TILEAGĂ, Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu, conf.univ.dr Emilia TĂNĂSESCU şi Prof. Univ.dr Emil GAVRILĂ, Conf.univ.dr Maria NICOLAI, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. În cadrul mesei rotunde s-a realizat o conexiune prin Skype cu domnul Peter Krey din SUA care în timpul studenţiei l-a apreciat pe marele profesor şi om Anghel Rugină şi care încă mai păstrează cursurile predate de acesta.

După cum declara în mesajele adresate tării în ultimii ani ai vieţii, Anghel Rugină îşi punea mereu speranţa în generaţia tânără: “Gândindu-mă la istoria noastră, pot spune că am încredere deplină că naţiunea română va merge mai departe numai şi numai dacă generaţia tânără va înţelege cum s-o facă şi cei care sunt mai în vârstă să le arate "luminiţa".

Seria prelegerilor a fost încheiată de Loredana CLIVEŢI, studentă anul II la master, cu o lucrarea de sinteză despre ideile valoroase ale marelui economist Anghel Rugină.




 
Login
Cautare
cuvinte cheie
Introdu adresa de email pentru a primi un raport cu ultimele stiri din universitate
Prezentare Carte
Security, Safety and Continuity on Agrifood Chain



Autor: Silvius STANCIU
Pret: 31,00 £ RON
Ce resurse ati dori sa gasiti aici pe site?
Str. Domnească, nr. 47, 800008 – Galaţi,ROMANIA
Fax: (+40) 236 46.13.53
Copyright© 2009 Universitatea Dunarea de Jos - Galati. All rights reserved