Universitate cu "GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT" acordat de A.R.A.C.I.S. în 2008 şi 2013
 
Departamente
Viață studențească
Orașul Galați
Casa de cultura a studentilor
UGAL on web

Părintele telocitelor va primi titlul de Doctor Honoris Causa al UDJG

La propunerea Facultății de Medicină, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va acorda vineri, 26 septembrie 2014, titlul academic de Doctor Honoris Causa domnului academician Laurențiu M. Popescu, profesor universitar doctor la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, catedra de Medicină celulară și moleculară și director general al Institutului Național de Patologie „Victor Babeș”.

Este doctor honoris causa a 13 Universități din ltalia, Ungaria, Romania și China. Academician prof. univ. dr. Laurențiu M. Popescu este un renumit anatomopatolog de nivel internațional, considerat părintele telocitelor, celule pe care le-a descoperit și studiat din anul 2005. Studiul telocitelor a fost realizat de echipa de cercetători de la Institutul „Victor Babeș”, condusă de Laurențiu M. Popescu, în strânsă cooperare cu cercetători din Germania, China, ltalia, Belgia, Polonia, Spania sau SUA.

Academicianul Laurențiu M. Popescu a fost distins anul trecut cu prestigiosul premiu „Magnolia Albă” acordat de Guvernul Municipalității Shanghai, ca o recunoaștere din partea oamenilor de  știință chinezi pentru descoperirea noilor celule umane - telocitele - dar și pentru întreaga cooperare științifică în domeniul telocitelor pe care directorul general al lnstitutului „Victor Babeș” a dezvoltat-o în ultimii ani.

În anul 2012, domnul academician Laurențiu M. Popescu a fost premiat de Academia Internațională de Cercetări Cardiovasculare cu sediul în SUA cu Medalia de Aur, medalie considerată de lumea științifică drept premiul Nobel în cardiologie.

Din anul 2003 devine  președintele secțiunii științifice medicale din cadrul Academiei Române de Științe. Este membru în numeroase Societăți Științifice Internaționale și Naționale, având în paralel cu impresionanta activitate de cercetare o remarcabilă vizibilitate științifică prin diseminarea rezultatelor cercetării științifice în peste 140 de articole publicate în reviste de talie internațională.

Ceremonia va avea loc in Sala Senatului, începând cu ora 12.30.



 
Login
Cautare
cuvinte cheie
Introdu adresa de email pentru a primi un raport cu ultimele stiri din universitate
Prezentare Carte
Security, Safety and Continuity on Agrifood Chain



Autor: Silvius STANCIU
Pret: 31,00 £ RON
Ce resurse ati dori sa gasiti aici pe site?
Str. Domnească, nr. 47, 800008 – Galaţi,ROMANIA
Fax: (+40) 236 46.13.53
Copyright© 2009 Universitatea Dunarea de Jos - Galati. All rights reserved