Universitate cu "GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT" acordat de A.R.A.C.I.S. în 2008 şi 2013
 
Departamente
Viață studențească
Orașul Galați
Casa de cultura a studentilor
UGAL on web

Patronii spirituali - Constantin şi Elena Diplome şi premii la Ziua Facultăţii de Mecanică

Facultatea de Mecanică de la Universitatea „Dunărea de Jos” şi-a premiat ieri, 21 mai, cei mai buni profesori, cercetători şi colaboratori apropiaţi, în cadrul unei ceremonii prilejuite de onomastica patronilor spirituali ai instituţiei, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Într-o atmosferă destinsă şi plină de emoţie, premianţilor li s-au oferit diplome pentru rezultatele obţinute în întreaga carieră sau în acest an universitar.

Astfel, cea mai înaltă distincţie, Diploma „Opera Omnia”, a revenit profesorilor Ion Crudu şi Liviu Stoicescu, „pentru rezultate de excelenţă în întreaga activitate de cercetare ştiinţifică”. În discursurile lor, cei doi reputaţi profesori au vorbit despre tradiţia şcolii de mecanică de la Galaţi, precum şi despre importanţa promovării pe mai departe a învăţământului ingineresc la Universitatea „Dunărea de Jos”.

Diploma „Anghel Saligny” a fost oferită pentru rezultate de excelenţă specifice fiecărei trepte academice. Astfel, au fost premiaţi prof. dr. Panait Tănase, conf. dr. Felicia Stan, şef lucrări Daniel Vişan şi asistent George Chiriţă.

Diploma „Florin Doru Cilincă”, care s-a acordat persoanelor care au desfăşurat cele mai interesante acţiuni de promovare a imaginii Facultăţii de Mecanică, a fost obţinută de asistent Nicuşor Baroiu, în timp ce diploma de excelenţă „Mircea Manolache” pentru tinerii cercetători a revenit prep. Alice Buruiană.
De asemenea, au mai fost premiaţi cu Diploma aniversară „Nicolae Beşchia”, pentru contribuţii importante la promovarea relaţiilor de colaborare şi pentru sprijinul acordat Facultăţii de Mecanică, a revenit ing. Liviu Bogdan de la ArcelorMittal, inspectorului şcolar Gabriela Mihai, ing. Alexandru Şerban de la Criomec SA, precum şi omului de afaceri Andrei Lişinschi, de la Grupul de firme Profiland, cel care a şi susţinut manifestarea de ieri.

La aceeaşi categorie a fost premiat şi ziarul „Viaţa liberă”.


În cadrul aceleiaşi manifestări au primit diplomele şi studenţii câştigători ai sesiunii de comunicări ştiinţifice „Anghel Saligny”, desfăşurată în ultimele zile la Galaţi.
„Astăzi este sărbătoarea patronilor spirituali ai Facultăţii de Mecanică, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, în care ne-am hotărât să-i premiem atât pe colegii noştri, profesori care au rezultate de excepţie, cât şi pe studenţii care au participat la Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice «Anghel Saligny». Facultatea noastră este pilonul de bază al Universităţii «Dunărea de Jos», împlinim anul acesta 61 de ani de existenţă şi ne putem mândri cu un corp profesoral de excepţie, cu absolvenţi care se angajează în proporţie de peste 90 la sută în primul an de la absolvire, cu o dotare a laboratoarelor de înalt nivel şi, desigur, cu o viaţă studenţească pe care încercăm să o îmbunătăţim de la an la an”, a spus decanul Facultăţii de Mecanică, prof. dr. Cătălin Fetecău.




 
Login
Cautare
cuvinte cheie
Introdu adresa de email pentru a primi un raport cu ultimele stiri din universitate
Prezentare Carte
Security, Safety and Continuity on Agrifood Chain



Autor: Silvius STANCIU
Pret: 31,00 £ RON
Ce resurse ati dori sa gasiti aici pe site?
Str. Domnească, nr. 47, 800008 – Galaţi,ROMANIA
Fax: (+40) 236 46.13.53
Copyright© 2009 Universitatea Dunarea de Jos - Galati. All rights reserved