prof.dr.ing. JEAN-BERNARD GUILLOT - DOCTOR HONORIS CAUSA AL UDJG
Senatul Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi va acorda titlul academic de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului prof.univ.dr.ing. JEAN-BERNARD PAUL MAURICE GUILLOT, profesor la ECOLE CENTRALE DE PARIS.
Ceremonia va avea loc marţi, 12 iulie 2011, în sala Senatului (sediul Rectorat, Str. Domnească nr 47, Galaţi), începând cu ora 11.00.
Domnul profesorul Jean-Bernard Paul Maurice Guillot este un membru marcant al comunităţii ştiinţifice din Franţa, profesor deosebit de apreciat în multe universităţi europene, urmare a activităţii sale academice şi ştiinţifice. Ca expresie a recunoaşterii de care se bucură, a primit importante premii, distincţii şi functii precum: Chevalier des Palmes académiques, Officier des Palmes académiques Bastien-Guillet, Medal of French Metallurgical Society, Membre du Conseil d'Administration et Présidents des jurys d'admission et de sortie à l'École Supérieure de Fonderie, Membre du Conseil d'Administration de l'École Supérieure du Soudage et de ses Applications, Member of Board of Governors of ESSA (Welding Superior School).
Tot ca o recunoaştere internaţională a contribuţiilor domniei sale, în domeniul Ştiinţei Materialelor, profesorul Jean-Bernard Guillot a fost invitat şi a participat la organizarea şi coordonarea unor conferinţe ştiinţifice internaţionale de renume, fiind membru în comitetele ştiinţifice ale acestora, printre care şi Conferinţa UgalMat Galaţi (2009) organizată în România.
Prof. Jean-Bernard Paul Maurice Guillot a realizat numeroase proiecte de cercetare cu parteneri industriali importanţi precum: Minemet-Recherche, Aluminium-Péchiney, l'Air Liquide, Usinor şi este consultant pentru Arcelor, Eramet, Air Liquide, Saint-Gobain. Este, de asemenea, expert pentru o serie de instituţii ca: Anvar, Department of Industry, Department of Research, International Chamber of Commerce.
Colaborarea cu Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi a început în anul 1997, domnul profesor Jean-Bernard Paul Maurice Guillot având o susţinută colaborare cu Facultatea de Metalurgie, Ştiinţa Materialelor şi Mediu a Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi concretizată în:
- expert în proiectul POSDRU 19524 intitulat "Creşterea calităţii în formarea cercetătorilor pe bază de programe doctorale îmbunătăţite prin parteneriat - PhD EXPERT" din anul 2009;
- realizarea unor cercetări ştiinţifice comune în domeniul metalurgiei si ingineriei suprafetelor;
- realizarea unor acorduri bilaterale Erasmus pentru mobilitatea studenţilor şi a cadrelor didactice;
- colaborarea cu cadre didactice de la Facultatea de Metalurgie, Ştiinţa Materialelor şi Mediu în cadrul proiectului European COST Action D33, Nanoscale Eclectrochemical and Bio-Processes (Corrosion) at Solid-aqueous Interfaces of Industrial Materials;
- contribuţii la perfecţionarea unui număr important de cadre didactice, de masteranzi şi doctoranzi de la Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi.