prof.dr.ing. NICOLAE ILIESCU - DOCTOR HONORIS CAUSA AL UDJG
Senatul Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi va acorda titlul academic de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului prof.univ.dr.ing. NICOLAE ILIESCU, profesor la Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, secretar ştiinţific al Asociaţiei Române de Tensometrie (ARTENS).
Ceremonia va avea loc vineri, 13 mai 2011, în sala Senatului (sediul Rectorat, Str. Domnească nr 47, Galaţi), începând cu ora 10.00.
Prof.univ.dr.ing. NICOLAE ILIESCU, personalitate emblematică a Ingineriei mecanice din Romania, are o activitate profesională, ştiinţifică şi didactică remarcabilă şi este un strălucit reprezentant al prestigioasei şcoli de Rezistenţa materialelor de la Politehnica Bucureşti.
Prin activitatea sa de cercetare, de învăţământ, de consiliere şi cea de referent ştiinţific, autorul a strâns un material de o imensă bogăţie, pe care-l oferă specialiştilor interesaţi, fie ei studenţi, colegi, cercetatori etc., întrucât sunt prezentate fundamentele domeniului corpurilor deformabile.
Domnia sa are o activitate de o importanţă deosebită, remarcându-se ca director de proiect sau membru în echipa de cercetare, la un număr de peste 80 contracte ştiinţifice, caracterizate de aprecieri pozitive în producţie, cercetare şi proiectare.
Mai multe amănunte despre activitatea profesională a domnului prof.univ.dr.ing. NICOLAE ILIESCU aflaţi aici.