Proiectul TraSiLact – un succes de poveste
Conferința Națională a Cercetării și Inovării, organizată de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS). Concentrându-se asupra rolului cercetării şi inovării în societatea modernă, conferinţa şi-a declarat drept obiectiv analiza stării Ariei Româneşti a Cercetării şi identificarea demersurilor posibile de pregătire a Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2014 -2020 şi a instrumentelor sale de implementare.
În acest cadru, a fost selectat Proiectul TraSiLact al Facultății de Știința și Ingineria Alimentelor de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați pentru a fi prezentat în cadrul secțiunii Poveşti de succes din cadrul Programelor Resurse Umane si Idei.
Proiectul TraSiLact, condus de doamna conf. dr. ing. Nicoleta Stănciuc și finanțat de către Consiliul Național al Cercetării Științifice (CNCS) și Unitatea Executivă pentru Finanțarea Invațământului Superior a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în cadrul Programului IDEI (PCE 2008), a impresionat prin modul în care s-a făcut diseminarea rezultatelor cercetării.
Sub egida TraSiLact - Abordarea conceptelor de trasabilitate a laptelui pe baza unor indicatori intrinseci de apreciere a siguranței alimentare, au fost prezentate cele mai importante rezultate obținute, printre care: publicarea a 8 lucrări în reviste ISI cu factor de impact cuprins intre 0,7 și 3,7, publicarea a 8 lucrări în reviste BDI, participarea la 11 conferințe naționale și internaționale, susținerea financiară a 3 proiecte de cooperare bilaterală, cofinanțarea simpozionului Euroaliment organizat de Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, publicarea a 2 monografii și elaborarea unei teze de doctorat.
Prezenţa Universităţii „Dunărea de Jos" pe podiumul de premiere a cercetării românești este o onoare deosebită pe care comunitatea academică o datorează doamnei conf.dr.ing. Nicoleta Stănciuc şi totodată o frumoasă împlinire pe care instituţia şi-o doreşte îmbogăţită, repetată şi multiplicată prin alte nume ale cercetătorilor săi de vârf.