Universitate cu "GRAD DE ÎNCREDERE RIDICAT" acordat de A.R.A.C.I.S. în 2008 şi 2013
 
Departamente
Viață studențească
Orașul Galați
Casa de cultura a studentilor
UGAL on web

Școala de vară a Societății de Științe Istorice din România

Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și Societatea de Ştiinţe Istorice din România organizează Școala de vară a Societății de Științe Istorice din România, care va avea ca temă „Primul Război Mondial. Experiențe istorice şi “lecţii” pentru azi”.

Primul Război Mondial a fost un eveniment major, care a zguduit întreaga omenire. Rod combinat al competiției pentru hegemonie politică și economică și al exacerbării ideologiilor naționaliste, războiul a antrenat cea mai mare parte a statelor din Europa, și apoi din întreaga lume. Progresele tehnicii și potențialul producției industriale de masă au condus la amplificarea ororilor și distrugerilor, care au atins niveluri inimaginabile înainte de război. Zeci de milioane de oameni au fost uciși sau au rămas invalizi pe viață. Multe societăți au fost dezechilibrate și au cunoscut crize grave, revoluții și conflicte sociale, ale căror efecte s-au prelungit marcând istoria secolului XX.

Mult timp, războiul a fost rememorat în cheia ideologiilor care au celebrat participarea la război, ideologii care au beneficiat de sprijinul puternic al instituțiilor statale. Pe de altă parte, memoria oamenilor care au luptat în tranșee și care au trăit direct ororile războiului a stat la baza unor interogații mai ample cu privire la responsabilitatea elitelor și opțiunile morale ale oamenilor puși în situații extreme. Istoriografia a integrat cu întârziere această problematică, dar în ultimele decenii revizuirea modului de abordare a războiului a fost considerabilă. Tot mai mult, istoricii au adus în centrul analizelor lor problemele oamenilor de rând, măsura în care ei au acceptat războiul sau dimpotrivă l-au perceput ca o agresiune împotriva destinului lor, precum și atitudinile indivizilor și grupurilor care s-au împotrivit antrenării în război a societăților din care făceau parte. Experiența primului război mondial a fost interpretată tot mai mult ca o demonstrație categorică a iraționalității războiului, atât din perspectiva intereselor pe termen lung ale decidenților, cât și din cea a intereselor de ansamblu ale societății. Totodată, destinele individuale ale oamenilor antrenați în război a alimentat discuțiile despre multitudinea formelor de curaj civic în lumea contemporană.

Școala de vară Primul Război Mondial. Experiențe istorice şi “lecţii” pentru azi își propune să ofere profesorilor de istorie din învățământul gimnazial și liceal, ca și tinerilor doctoranzi, prilejul unei reflecții structurate asupra semnificației acestui eveniment istoric. Organizatorii sunt convinși că această reflecție va avea impact asupra viziunii generale despre lume și societate a participanților, și va contribui astfel la consolidarea aderenței la valorile democratice și pacifiste în România secolului XXI.

Co-directori ai Școlii de Vară:
  • Prof. dr. Bogdan Murgescu (președinte, Societatea de Științe Istorice din România);
  • Prof. dr. Maria Bucur–Deckard (Associate Dean for International Programs, School of Global and International Studies, Indiana University);
  • Conf. dr. Constantin Ardeleanu (prodecan, Facultatea de Istorie, Filosofie si Teologie, Universitatea Dunărea de Jos din Galați).

Festivitatea de deschidere va avea loc luni 28 iulie 2014, ora 9.30 în Aula Magna din Campusul Științei.



 
Login
Cautare
cuvinte cheie
Introdu adresa de email pentru a primi un raport cu ultimele stiri din universitate
Prezentare Carte
Security, Safety and Continuity on Agrifood Chain



Autor: Silvius STANCIU
Pret: 31,00 £ RON
Ce resurse ati dori sa gasiti aici pe site?
Str. Domnească, nr. 47, 800008 – Galaţi,ROMANIA
Fax: (+40) 236 46.13.53
Copyright© 2009 Universitatea Dunarea de Jos - Galati. All rights reserved