Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi este partener, alături de Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (coordonator proiect) şi Universitatea Politehnica din Bucureşti, în cadrul proiectului ORGANIZAREA ŞCOLII POSTDOCTORALE DE INTERES NAŢIONAL „BIOTEHNOLOGII APLICATE" CU IMPACT ÎN BIOECONOMIA ROMÂNEASCĂ - SPD-BIOTECH. Cele trei instituţii de învăţământ superior partenere în cadrul acestui proiect sunt singurele din România care au platforme de cercetare în domeniul biotehnologiei şi au deja colaborări în domeniu, dar este pentru prima dată când un astfel de proiect se derulează în cadrul UDJG.
Obiectivul general al proiectului vizează organizarea, în două cicluri anuale, a unei Şcoli Postdoctorale de importanţă strategică la nivel naţional, pe domeniul prioritar „Biotehnologii" şi implementarea unor programe de cercetare aplicativă cu impact în bioeconomia naţională şi competitive la nivel internaţional.
Perioada de derulare este 2010-2012 şi constă în acordarea a 60 de burse postdoctorale, la nivel naţional, grupul ţintă al Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi fiind 20 de bursieri (10 burse în 2011 şi 10 burse în 2012). Cuantumul unei burse este de 3000 de lei pe lună, la care se adaugă finanţarea unor stagii de maxim 6 luni în străinătate, oferindu-se, pe întreaga perioadă a stagiului, 500 de euro pe lună, în plus.
Finanţarea proiectului se face din fonduri structurale europene şi se ridică la 9571285 lei, bugetul UDJG fiind de 3239802 lei.
Pot participa la selecţie persoane care au obţinut titlul de doctor în biotehnologie şi domenii conexe (inginerie industrială, ingineria mediului, ştiinţa materialelor, ingineria produselor alimentare, automatică), în ultimii 10 ani.
Echipa de management a proiectului SPD-BIOTECH din partea Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi cuprinde 24 de experţi, ce vor avea responsabilităţi în coordonarea programului de studii, tutoriat şi asistenţă în cercetare.
Responsabil de proiect este prof.dr.ing. Gabriela Bahrim (telefon 0741024997, e-mail Gabriela.Bahrim@ugal.ro).