Examenul de bacalaureat bate la ușă și emoțiile admiterii la facultate nu întârzie să apară în rândul liceenilor din an terminal. Cei care s-au hotărât deja să urmeze o carieră în medicină, fixându-și drept obiectiv Facultatea de Medicină și Farmacie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, vor avea drept sprijin și în acest an Simularea Examenului de Admitere, organizată pe data de 8 mai 2016 de către Societatea Studenților Mediciniști Galați, în corpul MG al Facultății, pe strada Eroilor, colț cu Nicolae Bălcescu, începând cu ora 8.00.
Acest proiect se dorește a fi un sprijin atât pentru liceeni, cât și pentru alte persoane care-și doresc o carieră în domeniul sănătății, căci simularea examenului este structurată conform metodologiei de admitere actuale a Facultății de Medicină din Galați, iar participanții vor putea susține examene pentru fiecare din cele cinci specializări ale instituției: Medicină Generală, Medicină Dentară, Farmacie, Asistență Medicală Generală și Moașe, la finalul cărora vor afla dacă au fost „admiși sau respinși”. De asemenea, aceștia vor putea discuta cu studenți de la toate specializările, din ani diferiți, gata să le răspundă la toate întrebările și să le povestească din experiența proprie.
„Fiecare ediție cumulează peste 100 de participanți, din Galați și nu numai, fiind un exercițiu deosebit de util în privința viitoarei sesiuni de admitere, simularea având drept obiectiv familiarizarea candidaților cu cele 3 ore de examen, o supraveghere riguroasă, dificultatea testelor și metoda de corectare. Prin acest proiect dorim să promovăm Universitatea noastră în rândul mediului preuniversitar și totodată să ținem pasul cu marile Universități de prestigiu din țară”, declară Ionica Nistor Președite SSMG. Cei care aspiră la o carieră în alb se pot înscrie pe site-ul
http://simulare.ssmg.ro/.
Organizatorii vă urează mult succes și de-abia așteaptă să le fiți colegi.
Societatea Studenților Mediciniști Galați își propune să mai organizeze o a doua ediție a Simulării de Admitere, imediat după examenul de bacalaureat.