165 de studenţi ai Universităţii ,,Dunărea de Jos" din Galaţi vor pleca în această vară în tabere gratuite, la munte şi la mare. Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret - Direcţia pentru Studenţi - organizează, prin Casele de Cultură ale Studenţilor şi Complexul Cultural Sportiv Studenţesc Tei, în perioada 16 iulie - 1 septembrie a.c., programul „Tabere studenţeşti 2012".
UDJG i-au fost repartizate 165 de locuri pentru studenti cu rezultate deosebite, din care 15% revin studenţilor - cazuri sociale, şi 10 locuri pentru studenţi care activează în cadrul Casei de Cultură a Studenţilor.
Repartizarea numărului de locuri de tabere în cadrul instituţiei de învăţământ superior se face de catre universitate, pe facultăţi, proporţional cu numărul de studenţi înscrişi la cursurile de zi şi înmatriculaţi pe locurile finanţate de la bugetul de stat.
Locurile sunt repartizate în 8 serii a câte 6 zile. Prima serie începe în data de 16 iulie a.c., iar ultima, în data de 27 iulie a.c.
Calendarul pentru obţinerea unui bilet este următorul:
- - 19-25 iunie 2012: completarea şi depunerea cererilor tip şi a documentelor justificative la secretariatele facultaţilor;
- - 26-28 iunie 2012: întocmirea listelor cu studenţi;
- - 29 iunie 2012: afişarea listelor;
- - 2-4 iulie 2012: comisiile de selecţie a studenţilor beneficiari vor analiza dosarele;
- - 4 iulie 2012: afişarea listei cu studenţii beneficiari;
- - 4-6 iulie 2012: depunerea contestaţiilor;
- - 6 iulie 2012: afişarea listelor finale cu studenţii beneficiari;
- - 10-12 iulie 2012: repartizarea biletelor de tabără către studenţii beneficiari şi afişarea listelor cu studenţii beneficiari şi locaţiile, respectiv perioadele.
Începând cu editia anterioara, din numărul de locuri alocate universităţii, 15% revin cazurilor sociale (studenţi orfani de ambii părinţi, proveniţi din case de copii sau plasament familial, studenţi care beneficiază de burse sociale), restul de 85% fiind alocat studenţilor cu rezultate deosebite obţinute la învăţătură în anul şcolar precedent, de activitatea depusă în cadru organizat la diverse manifestări culturale, artistice, ştiinţifice şi sportive, precum şi de studenţii care activează în cadrul Caselor de Cultură ale Studenţilor, care s-au evidenţiat prin activităţi cultural-artistice desfăşurate, care vor fi selectaţi de către CCS, pe baza criteriilor specifice stabilite de acestea.
Vezi aici repartizarea numărului de locuri pe facultăţi